Recent am avut ocazia să merg într-o deplasare în Germania, Landul federal Saxonia Inferioară. Tematica a fost una destul de actuală: „Independența justiției”, iar agenda a fost destul de încărcată. Am vizitat instanțe de diferite nivele, am avut întrevederi cu președinți de instanță, judecători, funcționari publici.
Asta ca o introducere. De fapt, vreau să vă povestesc un pic despre formarea inițială a judecătorilor în Saxonia Inferioară, căci e un sistem absolut diferit de cel din Republica Moldova.
În Saxonia Inferioară nu există un „Institut al Justiției” care s-ar ocupa de formarea judecătorilor. Probabil o să întrebați – da de unde iau ăștia judecători buni? Răspunsul e simplu – de la universități. Da, da, anume de la universități.
La ei este foarte detaliat reglementat la nivel de lege conținutul studiilor universitare ale viitorilor juriști, inclusiv disciplinele ce trebuie studiate, modul de organizare a examenelor de absolvire, chiar și modul de acordare a punctajului. Regulamentul privind organizarea examenelor și modul de acordare a punctajului este aprobat de Ministerul Federal al Justiției.
Studiile universitare juridice constau din:
- 4,5 ani de studii teoretice;
- 2 ani de practică.
Practica viitorilor juriști se face în toate instituțiile ce o să le menționez aici: într-o instanță de fond în materie civilă, într-o procuratură sau instanță de fond în materie penală, într-o autoritate administrativă și la un avocat.
Rostul unei practici atât de bogate rezidă în faptul că după absolvirea unei universități, acel „tânăr absolvent” se poate deodată angaja în calitate de judecător, procuror, avocat sau funcționar public, fără să mai fie necesar să facă masterat, INJ, cursuri de specializare și nimeni nu-i invocă la început de carieră faptul că încă n-are o anumită vechime în muncă. Unicul lucru care i se cere e să cunoască bine materia.
Și încă un aspect interesant – la interviul de angajare nu se pun întrebări teoretice, pentru că există prezumția că, odată ce persoana a absolvit o facultate, aceasta deja cunoaște teoria. Dacă cineva e tare curios, poate „să cerceteze” notele candidatului, obținute în facultate și – atât. La interviu se analizează biografia persoanei, se fac studii de caz, se simulează un proces de judecată, se analizează abilitățile practice ale viitorului judecător.
În procesul de selectare a judecătorilor nu se verifică aspectele financiare, dar se verifică dacă sunt sau nu legături familiale în cadrul sistemului judecătoresc. De asemenea, se verifică „cazierul penal” și faptul dacă persoana respectivă este sau nu activă din punct de vedere politic.
Interviul despre care vă spuneam mai sus, are loc în fața Comisiei de interviu, care e formată din reprezentanți ai Curții Supreme Regionale, Procuraturii generale, Ministerului Justiției și ai Consiliului prezidențial. De ce așa o componență „stufoasă”? Pentru că ei nu au „CSM”. Sistemul de autoadministrare al judecătorilor este descentralizat și se realizează la nivel de fiecare instanță în parte.
De remarcat că ONG-urile nu participă în nici un fel la selectarea judecătorilor profesioniști. Doar în cazul selectării judecătorilor laici (lay judges), la etapa selectării acestora de către Parlament sunt implicate și ONG-urile din domeniu.
Cu toate că Judecătorii din Saxonia Inferioară nu au un „INJ”, nu au un „CSM”, dar nu se plâng de viață. Se simt independenți și integri, iar problemele curente le rezolvă la nivel de instanță. Și culmea – nu se simt deloc afectați de faptul că evaluarea performanțelor necesară pentru promovare într-o instanță ierarhică le-o efectuează… președintele instanței în care activează la moment judecătorul vizat. „Păi cine altul să o facă? Că doar președintele cunoaște cel mai bine cine și cum lucrează în instanța respectivă și poate să dea o apreciere obiectivă.” – mi-a răspuns (uimit de întrebarea mea) un reprezentant al unei instanțe.
Cred că au nemții un element de cultură juridică care, probabil, se transmite la nivel genetic. E ceva ce nouă ne lipsește încă.